Compania de stat Romgaz, cel mai mare producător de gaze naturale din România, vrea să majoreze producția în zona de mare adâncime a celui mai promițător zăcământ local onshore, cel de la Caragele din județul Buzău, unde rezervele potențiale au fost estimate în 2017 la peste 30 miliarde metri cubi.
Vineri a pornit spre perimetrul Trident din Marea Neagră Scarabeo 9, platforma italienilor de la SAIPEM, închiriată de grupul de firme condus de Gabriel Comănescu, GSP, pentru 150 de milioane de dolari, în vederea efectuării unei noi campanii de foraj în perimetrul concesionat de Lukoil și Romgaz. În urma forărilor din 2014, s-au descoperit acumulări de gaze de aproximativ 32 miliarde metri cubi, considerate de cei doi acționari insuficiente pentru o producție rentabilă din punct de vedere economic.